Azi, 14 iunie 2018, A.O. ”Verbina” a organizat Masa Rotundă de încheiere a proiectului ”Consolidarea capacităților reprezentanților Autorităților Publice Locale din raioanele Ungheni, Orhei și Leova în domeniul incluziunii școlare a copiilor cu dizabilități intelectuale și autism, pentru îmbunătătirea accesului la educație egală pentru toți”. Proiect susținut financiar de către Ambasada Finlandei din București.
Scopul evenimentului a fost prezentarea rezultatelor aplicării testului ADOS-2 în procesul de diagnosticare și evaluare a copiilor cu dizabilități intelectuale și autism din raioanele pilot Ungheni, Orhei și Leova.
La eveniment au fost prezenți specialiștii Serviciilor de Asistență Psihopedagogică din cele 3 raioane beneficiare ale proiectului și șefa secției psihologie a Centrului Republican de Asistenta Psihopedagogică, Tatiana Lungu, care a vorbit despre importanța evaluării complexe a dezvoltării copilului, element cheie a unei incluziuni educaționale de calitate. Totodată, Dna Lungu, a prezentat rezultatele procesului de aplicare a testului ADOS-2 în raioanele Ungheni, Orhei și Leova.
”Pentru a coordona realizarea in timp si in bune conditii a activitatilor derulate in cadrul proiectului a fost nevoie de asigurarea unei strânse colaborari atât intre partenerii proiectului, cât si cu institutiile implicate. Astfel, 33 copii cu suspecții TSA din aceste 3 raioane au beneficiat de evaluare, prin aplicarea Testului ADOS-2, de către specialistul licențiat al CRAP, datorită susținerii financiare din partea Ambasadei Finlandei din București” - a menționat Ana Levinte, director A.O. ”Verbina”.
La moment suntem în perioada de tranziție de la grădiniță la școală a 2 copii cu dizabilități intelectuale și autism. Informația de la Masa Rotundă ne va ajuta mult în procesul de pregătire și sensibilizare a cadrelor didactice, colectivelor de copii și părinți pentru facilitarea incluziunii acestora. Vă mulțumim pentru oportunitatea de a fi raion pilot și pentru faptul că am reușit să stabilim diagnoza corecta a celor 5 copii din raionul nostru, astfel vom reuși să elaborăm un plan individual de lucru complex.” – a declarat Aurelia Nucă, șefa SAP Leova.
Proiectul "Consolidarea capacităților reprezentanților APL în domeniul incluziunii școlare a copiilor cu dizabilități intelectuale și autism, pentru îmbunătățirea accesului la educație egala pentru toți", a fost susținut financiar de către Ambasada Finlandei în București și a avut o durată de 1 an.