Astăzi, 28 septembrie 2018, în cadrul seminarului metodic ”Intervenția metodologică specializată în asigurarea unui proces educațional inclusiv”, Centrul Republican de Asistenţă Psihopedagogică și A.O. ”VERBINA” au prezentat Suportul didactic ”Individualizarea procesului de învățare a citit-scrisului la copiii cu cerințe educaționale speciale” elaborat în cadrul proiectului ”Dezvoltarea modelului de educație incluzivă pentru copii cu dizabilități intelectuale”,implementat de A.O. ”Verbina”, susținut financiar de către IM Swedish Development Partner.
Elaborarea Suportului didactic ”Individualizarea procesului de învățare a citit-scrisului la copiii cu cerințe educaționale speciale” vine în ajutorul cadrului didactic, cadrului didactic de sprijin (CDS), părintelui și altor specialiști implicați în procesul de învățare a cititului și a scrisului a copiilor cu cerințe educaționale speciale.
Evenimentul a fost destinat specialiştilor, pedagogilor din învățământul primar și secundar general din cadrul Serviciilor raionale/municipale de asistenţă psihopedagogică (SAP) din întreaga Republică.
”Este un suport didactic revoluționar ce promovează incluziunea, diversitatea si sparge stereotipurile, un instrument de lucru practic, eficient și util, la care au lucrat autori profesioniști, cu renume (Svetlana Galben, Angela Cazac, Viorelia Oboroceanu-Mitronici, Viorica Cojocaru) cu o vastă experiență în domeniul educației incluzive. Datorită acestui suport didactic, TOȚI copiii vor putea avea acces la educație de calitate”, a menționat Dna Ana Levinte, director A.O. ”Verbina”
Elaborarea Suportul a fost coordonată de specialiștii CRAP, dna Virginia Rusnac și Svetlana Curilov. Dna Aurica Brinza a consultat autorii în procesul de testare a unităților de învățare la copii cu deficiențe senzoriale.
Dna Curilov, vice-director CRAP a specificat ”Suportul didactic este bazat pe metoda clasică/tradițională de învățare a citit-scrisului și vine în ajutor cadrelor didactice în procesul educațional al copiilor cu CES. Este un model foarte bine structurat care ne dă un imbold spre creativitate în elaborarea fișelor individuale de lucru”.